www.urticaria.ro







antet linie

CE ESTE URTICARIA


Urticaria este o erupţie cutanată însoţită de senzaţia de prurit (mâncărime) sau mai rar de arsură.

Leziunile de urticarie variază ca formă de la macule (pete roşii plane) la papule (ridicături) sau pustule (ridicături cu lichid clar sau purulent). Leziunile pot fi de mici dimensiuni (câţiva milimetri), până la arii mari confluente. De obicei prin scărpinat creşte aria leziunilor.

Leziunile de urticarie dispar de obicei fără urmă, dar unele cazuri pot lăsa zone de hiperpigmentare ce dispar mai greu sau chiar pot persista.

Uneori leziunile  de urticarie pot fi însoţite de angioedem (umflătură) care este de obicei localizat în zona feţei (pleoape, buze, obraji), palme. Rar se poate localiza la scrot sau la peretele abdominal.

Angioedemul cu localizare de gravitate este cel prezent la nivelul limbii şi laringelui (senzaţie de sufocare, de strângere de gât,  de greutate în înghiţire, răguşeală). Pentru aceste simptome de gravitate trebuie să vă prezentaţi de urgenţă la medic.

Urticaria poate să fie acută sau cronică (leziunile durează peste 6 săptămâni). Urticaria cronică poate să fie permanentă sau recurentă (leziunile apar şi dispar).

 
Centrul Medical Theramed © 2006-2011